duminică, 8 mai 2016

”Fangirl” - de Rainbow Rowell

”Fangirl” este prima carte scrisă de Rainbow Rowell pe care am citit-o , și vreau să mărturisesc că am fost lăsată plăcut impresionată de stilul acestei autoare. Eu , personal , nu prea citesc cărți in stilul Romance sau Contemporary , pentru că nu este stilul meu , dar acest roman mi-a plăcut chiar mult și cu siguranță mă voi reîntoarce la această autoare.

În această carte este vorba despre Cath , o tânără care se îndrăgostește , își pierde sora , apoi o primește înapoi , îi duce grija tatălui , și mai are de scris și un Fanfiction. Cath este autoarea cărții Fanfiction Carry On , un Fanfiction destul de popular în fandom-ul Simon Snow (Nu vreau să vă dau spoiler , dar Simon Snow este Harry Potter ) . Ea se îndrăgostește de cel mai bun prieten al colegei ei de cameră din colegiu , un băiat foarte diferit de ea. Sora ei geamănă trăiește viața din plin , iar asta o face pe Cath să se îngrijoreze în privința ei. Tatăl său are niște probleme psihice datorită mamei lor , care i-a părăsit .
Acest roman urmărește viața tinerei pe o perioadă de câțiva ani , în care ea înfruntă probleme minore , și  majore.


”Fangirl” nu a fost tradusă încă în limba română , însă sunt siggură că va fi în curând . Cartea este publicată în limba engleză la editura MACMILLAN . O puteți găsi și în România la majoritatea librăriilor și librăriilor online care vând cărți în limba engleză
, la prețul de aproximativ 35-45 lei.

vineri, 6 mai 2016

"Harry Potter și piatra filozofală” - de J.K. Rowling


Follow my blog with Bloglovin Harry Potter este o serie extrem de cunoscută în întreagă lume. Pot paria că oricine a auzit de aceste cărți. În cărți de sunt povestite aventurile unui tânăr vrăjitor pe nume Harry Styles. El își are mereu prietenii lângă el , iar aceștia trec împreună prin multe situații periculoase.

Cartea este publicată la editura ARTHUR în limba română . Cartea are o copertă frumoasă , de carton. Majoritatea recenziilor acestei cărți sunt excepționale.
Părerea mea este că J.K. Rowling a fost foarte inspirată când a scris această carte. Este un volul care nu te plictisește , deoarece fiaecare capitol este plin de acțiune într-un mod propriu. Cartea este plină  de ”inside jokes” . Mi-a plăcut mult că pur și simplu nu mă putea opri din citit. Îmi pare foarte rău că nu am reușit să citesc cartea când eram mai mică. Ideea cărți in general este originală , cu creaturi creeate de J.K. Rowling special pentru carte. Personajele au o personalitate specială , arătând defapt cât de diferiți , dar totuși de identici , pot fi oamenii. Într-un final , cartea merită citită , merită ”absorbită” fiindcă este excelentă , și cu siguranță nu trebuie ratată. Voi reciti cu siguranță acest volum ,și mă voi bucura de el la fel cum am făcut și prima oară când l-am citit.

,,Aventurile lui Harry Potter sunt la fel de amuzante ca poveștile lui Roald Dahl și la fel de pline de viață ca volumele seriei Narnia.” - Daily Mail

,,J.K. Rowling a format o întreagă generație de cititori” - The Times

,,Dacă în copilărie aș fi avut acces la cărțile cu Harry Potter , sunt convins că nu doar copilăria , ci și tinerețea , maturitatea și bătrânețea mea ar fi arătat altfel” - Florin Bican ( traducător în limba română al primului volum din seria ”Harry Potter” )

joi, 10 septembrie 2015

„Micuțele Mincinoase” - de Sara Shepard

„Micuțele Mincinoase” este carte pe care serialul TV ”Pretty Little Liars” este bazat. Serialul nu îl urmăresc , însă cartea mi-a plăcut mult. Am primit-o cadou de ziua mea de naștere . Se citește ușor , chiar dacă nu e chiar scurtă (312 pagini) . În carte ne este spusă povestea a patru fete care primesc mesaje de la un expeditor anonim , acesta semnându-se cu ”-A” . Ceea ce te face să devii curios cine e ”-A”  este faptul că prietena lor cea mai bună , Alison , a dispărut cu un an în urmă , iar cel ce trimitea mesajele știa toate secretele pe care doar Alison le știa. Fetele trec prin multe împreună încercând să îl demaște pe ”-A” .                                                                  „Micuțele mincinoase” este o serie formată din patru volume (cred) publicate de editura LEDA.         

duminică, 6 septembrie 2015

Descrierea de pe spatele cărților.

Nu știu de voi , dar eu nu citesc niciodată descrierile de pe spatele cărților. Mi s-a întâmplat de multe ori să să găsesc spoilere pe spatele cărții. Îmi place să știu care e ideea cărții , dar nu și dacă o să moară cineva sau alte chetsii de genul ăsta. Citesc review-uri , dar doar dacă mă asigur că sunt SPOILER-FREE. Toți urâm spoiler-ele . Știu că așa e. Cel mai bun mod de a citi o carte este dacă nu știi nimic despre ea. Prietenii adevărați sunt aceia care îți spun ”Citește cartea asta. E foarte bună” , și nimic mai mult. Nu detalii. Nu întâmplări. Nu nume de personaje. Nu spoilere. Dacă ar fi după mine , aș face o camapnie în care editurile să elimine toate spoiler-ele de pe spatele cărților. Asta ar fi cel mai bun lucru din ultimii 100 de ani. Poate exagerez , dar serios , asta ar fi minunat. Tot ce ar trebui să fie pe spatele unei cărți este ideea principală , cum ar fi unde se petrece acțiunea , când etc. . Ar fi minunat ca cineva care lucrează la o editură să citească asta și să ia atitudine. Sunt pretențioasă , știu. Spune și tu NU spoiler-elor. :)

joi, 3 septembrie 2015

Cititul în public.

Poate sunt singura persoană din lume care nu poate citi în locuri publice , înafară de librării. Mi se pare imposibil să citesc într-un autobuz , sau pe o bancă. Am impresia că lumea de holbează la mine iar asta mă face să mă simt incomfortabil.
În plus , este gălăgie , iar dacă îmi bag căștile în urechi , nu mă mai pot concentra pe citit . Sunt ciudată. Mi se pare că cititul este ceva ”intim”. Serios , abea că citesc când familia mea e acasă.
Ca sesiunea mea de citit să fie perfectă trebuie să fiu într-un loc luminos , liniștit și fără zgomote deranjante. Cum ar fi lângă un geam.
Există excepții . Dacă citesc o carte cu adevărat interesantă care mă captivează ușor , aș putea citi și pe un șantier.
Probabil cel mai penibil lucru din viața mea este mersul într-o librărie cu prietenii mei necititori. Mă simt jenată de faptul că fac gălăgie , râd , le sună telefonul , se uită prin cărți cu mișcări brutale , iar asta mă sperie , fiindcă ar putea oricând să rupă o carte. E plăcut să merg cu cea mai bună prietenă a mea în librării . Citește și ea și ne putem plimba în liniște printre cărți , comunicând prin mimică.
Dar poate că cel mai mult prefer să merg singură în magazinele pentu cărți. Pot să stau cât vreau înăuntru fără ca cineva să mă deranjeze. Mă uit la orice carte vreau și citesc liniștită.

Alt lucru pe care eu nu îl suport este să citesc alături de cineva. Nu mă derajează când cineva mă întreabă „Cum e cartea aia?” sau „ Ce citești ? ” dar atunci când se exagerează cu pusul întrebărilor , mă enervez tare.
Atunci când citești și vine cineva la tine cu întrebări de genul „Ce s-a întâmplat în carte?” sau „Îți place cartea?” , devin furioasă .

Oh , da , nu știu de ce , dar ador spoiler-ele. Da , știu , extrem de ciudat. Sunt sigură că acum vă întrebați „Ce  fel de specimen mai e și fata asta?” . Mereu am adorat să știu ideea cărții înainte să o citesc , iar dacă știu și finalul , și e unul interesant , citesc cartea respectivă foarte rapid.

Sunt un cititor ciudat. Cu  toții avem o bucățică de ciudat în noi.

miercuri, 2 septembrie 2015

„Starters” - de Lissa Price

Am primit cartea ca și cadou de ziua mea. Am fost încântată deoarece doream de mult să o achiziționez. Am citit-o rapid , fiindcă se citește foarte ușor. Este interesantă și te ține cu sufletul la gură. Volumul doi mă așteaptă în librărie pentru că nu am pus mâna pe ea încă. Sper să o cumpăr cât de repede posibil.
Sunt prima care a citit-o din micuțul meu cerc de prieteni cititori . Le-am recomandat-o tuturor cu drag , dar nimeni nu s-a apucat încă de ea , chiar dacă majoritatea o au în bibliotecă.

După cum spune și doamna Kami Garcia ( autoarea seriei „Cronicile Castelelor” ) : Fanii seriei „Jocurile Foamei” vor îndrăgi acest roman. 

În carte este vorba despre o fată numită Callie și fratele ei . Aceștia sunt orfani , părinții lor fiind morți datorită războiului. Cei doi au fost vaccinați și au supraviețuit războiului. Locuiesc într-o clădire părăsită și se hrănesc cu ce apucă.
Întâmplarea se petrece în orașul Los Angeles. Dar nu orice Los Angeles. Un Los Angeles al viitorului.
Pentru a-și putea păstra fratele în viață , Callie apelează la Banca de Corpuri , un loc unde adolescenții își închiriază corpul persoanelor bătrâne și bogate , care își mai doresc o scurtă perioadă de tinerețe. Taote astea în schimbul unei sume generoase de bani , evident.
Între timp Caliie întâmpină o problemă. Neurochipul ei nu funcționează cum ar trebui , iar aceasta află lucruri pe care nu ar fi trebui să le știe  , cum ar fi planul diabolic al Băncii de Corpuri.

Acestei cărți îi ofer 3/5 steluțe.
Eu zic că ar trebui să o citiți  , ca să nu pierdeți nimic.  

marți, 1 septembrie 2015

„Cioburi de stele” - de Amie Kaufman & Megan Spooner

Mi-am cumpărat cartea asta în săptămâna când a apărut tradusă la editura TREI . Am început să o citesc după 10 minute după ce am scos-o din cutie.
Ajunsesem pe la jumătatea cărții când am început să mă plictisesc. Nu știu , pur și simplu o citeam cu silă.
Fiindcă nu suport să rămân blocată pe o carte mai mult de o săptămână , am lăsat-o și m-am apucat de altceva ( nu mai știu exact ce carte ) . Am mai citit câteva cărți după ea.
După asta , într-o zi mi-am spus că trebuie să ocitesc , fiindcă auzisem doar lucruri grozave despre ea. Prietena mea îmi spusese că trebuie să o citescă deoarece este o carte grozavă , așa că am scos-o din dulap și am început să citesc.

Nu știu ce se întâmplase cu gusturile mele de cititor , dar îmi plăcea cartea și o citeam cu o poftă inimaginabilă.

În principiu , v-o recomand . Încă am niște PostIt-uri lipite pe unele pagini . Le pusesem acolo fiindcă erau niște citate geniale scrise .

Primul lucru pe care trebuie să îl știți despre această recenzie este că este SPOILER-FREE.

În carte este vorba despre Icarus , o navă spațială uriașă care călătorește prin hiperspațiu cu o viteză superluminică . Când aceasta explodează , Lilac LaRoux și Tarver Merendsen ajung pe o planetă pustie , fiind singurii supraviețuitori. Acolo găsesc o formă ciudată de viață ( ”ființele șoptitoare” ) . Totul se schimbă când Lilac și Tarver dezleagă misterul ”ființelor șoptitoare” și află că pot fi salvați. Problema este că aceștia nu vor mai fi niciodată aceiași tineri care au pășit odată pe acea planetă pustie.

Acestei cărți îi ofer 4/5 steluțe.
Merită citită. :)